Sfantul Ierarh Nectarie

Luni, 08.21.2017, 3:45 AM

Bine aţi venit Vizitator | RSS | Principală | Catalog de articole | Înregistrare | Logare

Principală » Articole » Articolele mele

SFANTUL IERARH NECTARIE – “CIOBURI” DIN PATIMIREA UNUI ARHIEREU sau PRIGOANA DIN SPATELE ICOANEI Partea 2

De la Rizarios in Egina

(…)

„Demisia v-a fost acceptată, iar Casa Regală îşi exprimă mulţumirea pentru îndelungata şi merituoasa voastră slujire”.

Părintele se eliberase de povara pe care o reprezentau îndatoririle de director al Seminarului, dar numai formal, căci Consiliul l-a rugat să mai rămână până se va găsi un înlocuitor potrivit. Şi-a amânat aşadar plecarea, aşa cum îi scria Xeniei într-o scrisoare din 15 februarie 1908 şi, aşa cum reiese dintr-o altă scrisoare trimisă din Egina ucenicului său Sakkopulos, în insulă a venit abia în preajma Paştelui sau după Paşte.

Urmându-l pe Apostolul Pavel, lucra cu „propriile sale mâini” pentru binele obştesc, cum ne putem da seama din scrisorile trimise credinciosului său secretar Sakkopulos, pe care-l ruga să se ocupe de anumite comenzi. Vedem că într-o scrisoare comandase „două ocale de tălpi de piele pentru încălţări femeieşti”, pe care, se ştie, le meşterea singur, în altă scrisoare îi spunea lui Sakkopulos „îmi zidesc casa în afara mănăstirii şi într-o lună va fi gata, nădăjduiesc”. Nu este fraza obişnuită pe care o spun cei ce-şi fac case, fiindcă aceia le fac doar cu banii. El o spunea la propriu. Desigur, Părintele nu era constructor, era doar ceva mai puţin de atât. Era ajutor de meşter, săpând sau cărând pământul şi noroiul cu roaba.

Sfantul NectarieUcenicind astfel, îmbrăcat într-o rasă veche şi decolorată, cu scufie şi cizme, l-au văzut Arhiepiscopul de atunci al Atenei Meletie Metaxakis şi părintele Filotei Zervakos, cum povesteşte părintele Filotei. Şi când? În toiul amiezii, când soarele ardea ca focul deasupra capului, într-o zi de vară! Deşi Părintele încerca să se facă neobservat, îl văzuseră amândoi. Părintele Filotei, care gustase din viaţa de ostenitor, l-a fericit pe acest ucenic al lui Hristos. Arhiepiscopul însă mai degrabă îl căina. Dar, fiindcă „şi potrivnicul ştie a cinsti virtutea unui bărbat”, Meletie, văzând o aşa mare smerenie la prealuminatul şi prea sfinţitul arhiereu, care nu fusese altul decât directorul Seminarului Teologic Rizarios, mişcat de sărăcia pe care o îmbrăţişase de bună voie, l-a sărutat şi i-a spus:

„Tu, Nectarie, aşa?”

Iar îndumnezeitul şi preasmeritul Părinte i-a răspuns:

„Aşa a binevoit Domnul”.

Cititorul va fi atent la răspunsul preablândului Părinte. El cunoştea mai bine decât oricine terminologia vrerii lui Dumnezeu. Sunt trei termeni: bunăvoire, iconomie şi îngăduire. Nu i-a folosit pe ultimii doi, ci pe primul. Pentru că, dacă ultimul înseamnă că Dumnezeu voieşte a da o lecţie, iar cel de-al doilea arată că ne pregăteşte pentru împlinirea unui scop sfânt, primul descoperă că ceva îi este cel mai mult bineplăcut lui Dumnezeu; în limbaj teologic aceasta se numeşte voia dintâi. Aşa îşi vedea ascultarea şi slujirea cel ce cunoştea tainele Harului. Într-un cuvânt, nu numai că nu se simţea ruşinat şi abătut, fiindcă era iarăşi ucenic, învăţând încă ceva de la Dumnezeu şi fiindcă, ajuns la bătrâneţe şi nedeprins cu munca grea, se supunea unor munci umilitoare – după criteriile lumii, dar să nu uităm de toaletele de la Rizarios -, ci, dimpotrivă, se bucura şi inima lui sălta de fericire. Numai astfel se explică de ce a spus „Aşa a binevoit Domnul” şi nu „aşa a rânduit” sau „aşa a îngăduit”.

Atunci Arhiepiscopul Meletie, fără a-şi da seama că prin cuvintele sale îl ispitea pe robul lui Dumnezeu, a zis:

Nectarie, nu vor trece ani mulţi şi mănăstirea ta, pentru care atâta te osteneşti acum în zadar, va ajunge ca dărâmăturile acestea pe care le vezi”.

La aceste cuvinte smeritul nevoitor al Eginei, dăruit cu vedere duhovnicească, a răspuns profeţind:

nectarie-58-nectarieFrate şi împreună-slujitor, mănăstirea mea nu va ajunge nicicând aşa cum zici, dimpotrivă, pe lângă ea şi altele se vor ridica în curând în această insulă, spre slava Dumnezeului nostru Cel în Treime” .

Cu adevărat acest răspuns a fost profetic, aşa cum mărturiseşte întreaga lucrare de binefacere a mănăstirii, care a devenit loc de pelerinaj panortodox şi „izvor de tămăduiri”. S-au ridicat şi alte mănăstiri în această insulă sfântă, întocmai cum profeţise Sfântul Nectarie.

După terminarea bisericii Părintele i-a scris la 18 mai 1908 credinciosului său ucenic Sakkopulos, dându-i indicaţii pentru cumpărarea celor trebuincioase sfinţirii care s-a făcut la 2 iunie 1908, cum scrie şi pe placa de marmura de la intrare:

„S-a ridicat din temelii acest sfânt locaş închinat Treimii celeia de trei ori însorite, spre lauda cea veşnică. De către Nectarie, fostul Arhiereu de Pentapolis. Temelia s-a pus la 1 iulie. S-a sfinţit pe 2 iunie 1908″.

La prima vedere poate părea de necrezut, iar celor „firoscoşi” le poate părea ciudat că un bărbat atât de sfânt şi aflat pe o treaptă atât de înaltă a muncit din greu cu propriile-i braţe, s-a îngrijit de toate lucrările construcţiei şi a luat asupra-i toate corvezile, deşi ajunsese la vârsta de 64 de ani şi sănătatea nu îi era tocmai înfloritoare. Dar, socotesc eu, tocmai acest lucru l-a arătat ca pe un „bărbat desăvârşit”, plin de iubire, de smerenie, de Duh Sfânt şi tocmai de aceea a primit harul de a fi făcător de minuni.

Ce ierarh s-ar coborî de la înălţimea treptei sale, de la lucrarea sa de păstorire şi de la cuvintele sale de învăţătura ca să sape, să care noroiul, să coasă încălţările maicilor, să ostenească precum un muncitor de rând ziua, iar noaptea să înveţe, să îndrume şi să poarte de grijă atâtor suflete simple, ca să nu rătăcească drumul şi să călăuzească până pe culmile desăvârşirii monahale câteva tinere neştiutoare de carte.

Ce cleric atât de învăţat, în mijlocul atâtor griji şi înconjurat de atâtea ispite din afară, ar mai fi continuat să scrie cărţi pentru a lumina poporul şi şi-ar mai fi luat asupra-i şi cheltuielile de editare, petrecând în privegheri si postind?

site8_st_nectariosDumnezeiescul Părinte, urmând voia lui Dumnezeu, statornicit în virtute, fierbinte în credinţă, neclintit în iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, nezdruncinat în smerenie, având pururea în inimă rugăciunea şi pacea netulburată a Domnului şi fără ca el însuşi să bage de seamă, se ridicase la o nouă treaptă a luptelor şi a încercărilor, mai grele poate decât cele de dinainte. De vreme ce Dumnezeu voise, dânsul făcea ascultare în toate cu bucurie. De aceea, toate grijile de acum de chinoviarh şi de părinte duhovnicesc le primea cu bucurie, până când avea a le ridica pe primele monahii adevărate.

Numai cei ce nu cunosc monahismul nu-şi pot închipui ostenelile şi rugăciunile Părintelui, care ajunsese la desăvârşire şi încerca acum să le conducă spre aceeaşi ţintă şi pe cele pe care i le încredinţase Domnul. Se străduia mai întâi să le cureţe sufletele de patimi şi să le poarte, zidind însele virtutea, spre smerenie şi iubire. Dacă dânsul nu s-ar fi aflat în unire cu Domnul Iisus, poate ar fi obosit şi s-ar fi oprit cândva, dacă vieţuitoarele mănăstirii n-ar fi arătat că pot fi ispitite. Dar dumnezeiescul Părinte voia să facă din dânsele monahii adevărate, curate la suflet, smerite şi cu sufletul zdrobit, pline de iubire şi izvor nesecat de rugăciune, aşa cum le descrie pe fecioare în scrisoarea sa monahia Eusebia.

În fapt nimic nu se schimbase în viaţa lăuntrică a Sfântului Nectarie. Se schimbaseră numai condiţiile vieţii exterioare şi felul luptei. În ciuda noilor sale griji, acum era mult mai mult monah. Căpătase pacea dorită, inima îi ardea în rugăciune, slăvind Sfânta Treime sau închinând imnuri Maicii Domnului şi pururea Fecioarei care îl ocrotea de toate cele rele în chipurile ştiute de dânsa şi care îi dăruia vedenii şi îi descoperea cele nevăzute.

Întrucât maicile şi rasoforele ştiau doar puţină carte sau nu ştiau deloc, Părintele le-a învăţat să scrie şi să citească, pentru a putea citi din Sfinţii Părinţi sau din cărţile bisericeşti. Le-a învăţat, de asemenea, cântările Sfintelor Liturghii şi ale praznicelor. La vremea aceea în mănăstire se aflau 15 până la 20 de vieţuitoare. Le mai preda şi muzica bizantină, ca să poată cânta la privegheri. Se străduia „să le înaripeze sufletele” şi să le zidească, luându-se pe sine drept smerită pildă, purtând lăuntric veşmântul Domnului.

2315052573_4a9a5b4dde_o

Capitolul VI

Primele săgeţi ale satanei

Unde umbreşte Harul lui Dumnezeu, satana nu are loc. Nu poate sta în flăcările şi în lumina Sfântului Duh. Iar sufletul purtător de Dumnezeu al Părintelui Nectarie, plin de lumina şi de focul Mângâietorului, care făcea şi trupul său părtaş la energiile nezidite ale lui Dumnezeu, era neapropiat pentru ispitirile diavolului. Vrăjmaşul mereu dădea târcoale cetăţii şi încerca prin uneltiri din afară s-o piardă, dar singura cale de ispitire care-i mai rămăsese, atât cât Domnul îngăduia, era calea războaielor din afară: calomnii, uneltiri, ponegriri, invidii şi ură. Acela, desigur, îşi alegea le cele mai potrivite pe care, sub diferite pretexte, le convingea să ducă război preablândului şi presfinţitului ierarh şi monah.

Cum prea bine ştim, Părintele nostru purtător de Dumnezeu, pe când mai locuia la Atena, obţinuse consimţământul Mitropolitului Atenei Teoclit să reconstruiască Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Egina, de mult căzută în ruină. Vorbise şi măicuţelor despre această aprobare, pe care o socotea vrerea Domnului, aşa cum le scrisese în epistole. Asigurările verbale repetate pe care i le dăduse Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscopul Atenei aveau valoarea unui contract pentru el, care nu cunoştea ascunzişuri. De aceea începuse deja lucrările de reconstrucţie.

Mănăstirea Sfintei Treimi se făcuse deja cunoscută şi dobândise o oarecare faimă. Cel mai mult îi impresionase pe clerici hotărârea fostului Arhiereu de a părăsi orice altă activitate din sânul Bisericii şi de a se retrage într-o mănăstire în pustiul Eginei. Vremurile de atunci erau potrivnice monahismului, iar spiritul Bisericii era aproape necunoscut. Tradiţia spirituală fusese uitată şi numai puţini mai citeau scrierile Sfinţilor Părinţi. Prin urmare, vrăjmaşul îşi făcuse aliat bun din ignoranţă ca să pornească război împotriva eremitului din Egina care-l ardea cu rugăciunile sale. Vedea că mănăstirea sfântului avea să-i aducă pentru multă vreme pagubă.

Urătorul de oameni îl ataca pe sfânt fie năpustindu-se asupra lui, fie folosindu-se de alţii, convingând cugete neluminate, cu argumente ce păreau adevărate, să-i facă pe voie, ajungând până la crimă şi făcându-i să creadă că „astfel îl slujeau pe Dumnezeu”.

Nu ştim cine l-a stârnit pe Mitropolitul Teoclit să privească deodată cu ochi răi mănăstirea deja refăcută, pentru care el însuşi dăduse aprobare. Ştiri neliniştitoare despre reaua dispoziţie a Mitropolitului ajunseseră şi la Părinte, care, cunoscând el însuşi de ce este în stare uneltitorul, nu s-a tulburat. Lăsându-se cu totul în grija Domnului şi căutând scăpare la Preacurata Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria, a rămas liniştit, păstrându-şi fericirea lăuntrică şi rugându-se fără încetare pentru binele întregii lumi. Numai măicuţele mai slabe s-au neliniştit din cauza zvonurilor şi i-au împărtăşit temerile lor Părintelui, care le-a liniştit cu cuvinte ce îndemnau la credinţă neclintită, explicându-le că fiecare lucru bun trebuia neapărat să fie încercat de ispite.

Cu toate acestea, ca să facă ce se cuvenea, a hotărât să-i scrie Mitropolitului Atenei, ca să-i reamintească consimţământul verbal pe care i-l dăduse pentru reconstruirea mănăstirii şi să-i ceară recunoaşterea ei oficială, pentru a intra în rândul legii şi a putea încheia contracte, a putea primi donaţii şi celelalte. (…)

12

Război pe faţă din partea Bisericii

După două luni Mitropolitul Teoclit, cum era de aşteptat, i-a trimis Părintelui actul pe care-l redăm mai jos. Desigur, tot ce spune acolo se întemeiază pe Sfintele Canoane şi este fără tăgadă adevărat. Mai puţin adevărat este însă a ce susţine Prea Sfinţitul Teoclit, cum că mănăstirea a fost construită fără a fi fost înştiinţat. Pretenţia Mitropolitului de a fi informat în legătură cu mănăstirea este justă, de vreme ce nu fusese încă recunoscută ca fiind de sine stătătoare. De altfel, în monahismul ortodox există în paralel cu Sfintele Canoane, mai multe tipuri de regim juridic după care se rânduieşte viaţa mănăstirilor. Şi, întrucât Sfânta Treime din Egina nu fusese recunoscută, ea se afla sub directa oblăduire şi jurisdicţie a Mitropolitului Atenei, autoritatea responsabilă care avea dreptul de a o desfiinţa, dacă fusese ridicată fără aprobarea sa. Toate acestea le cunoştea Prea Sfinţitul Părinte, dar avea conştiinţa împăcată, fiindcă n-ar fi început să construiască mănăstirea dacă n-ar fi avut încuviinţarea verbală repetată de nenumărate ori a Mitropolitului Teoclit. De dragul istoriei redăm în continuare întregul conţinut al actului emis de Teoclit:

Atena, 30 septembrie 1914

Către Înalt Prea Sfinţitul Nectarie,

fost Mitropolit de Pentapolis, Egina.

Cu adâncă durere în suflet, Înalt Prea Sfinţite, am aflat că înalt Prea Sfinţia Voastră, fără voia şi ştiinţa noastră, a întemeiat în Egina, aflată sub păstorirea noastră, o obşte de femei al căror număr sporeşte din zi în zi. Că a ridicat acolo chilii, cel mai adesea, pe cheltuiala acestor femei, şi un locaş de rugăciune şi că, de asemenea, diriguieşte aceasta obşte în toate, ca şi cum ar fi stareţ într-o mănăstire recunoscută; am aflat că Înalt Prea Sfinţia Voastră tunde monahii şi le ridică în treptele călugăriei până la marea schimă, că slujeşte ca preot paroh Sfintele Liturghii în această obşte nou întemeiată, ajutat şi de maici, pe care le-a rânduit să slujească alături de sine şi care poartă veşminte sfinte, adică mânecuţe şi orar.

Tare ne doare sufletul că Înalt Prea Sfinţia Voastră, cunoscând foarte bine Sfintele Canoane ale Sfintei noastre Biserici (mai cu seamă Canonul al IV-lea, întocmit la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, care rânduieşte: „... a hotărât ca nimeni nicăieri să nu zidească nici să întemeieze mănăstire sau locaş de rugăciune fără încuviinţarea Episcopului oraşului… Să nu primească pe nimeni în mănăstire, din cei ce doresc a se călugări, fără îngăduinţa aceluiaşi Episcop…”, sau primul Canon de la cel de-al XII-lea Sinod Ecumenic, care porunceşte: „… Nimănui nu îi este îngăduit a zidi mănăstire fără ştiinţa şi voia Episcopului… nici a se înscrie în arhivele episcopale”), a purces la lucrarea mai sus pomenită fără a lua seama, înainte de a o începe, la toate câte sunt rânduite a fi făcute sau la câte vor avea de suportat cei ce purced la o lucrare din îndemn propriu şi spre propria lor vătămare.

Da, ne doare, Înalt Prea Sfinţite, nu numai din pricina celor ce aţi cutezat a face în acest chip, dar şi fiindcă, urmând acelaşi Canon al IV-lea de la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, după care suntem datori a arăta cuvenita purtare de grijă mănăstirilor, socotim a fi datoria noastră s-o chemăm pe Înalt Prea Sfinţia Voastră prin prezenta scrisoare să ne dea, în calitate de Episcop oblăduitor, socoteală în scris pentru următoarele fapte:

I) De ce fără ştiinţa şi voia noastră, Episcopul oblăduitor, aţi înfiinţat mai sus numita obşte şi cu ce scop ?

II) Care este numărul vieţuitoarelor ce alcătuiesc astăzi această obşte. Spre a fi pe deplin lămuriţi, să ne fie trimis un tabel cuprinzând: numărul în creştere al vieţuitoarelor, numele, prenumele, vârsta, locul de naştere al fiecăreia, data intrării în obşte, data tunderii, cum şi de către cine au fost tunse monahii, dacă într-adevăr au fost tunse ?

III) Câte chilii s-au construit pentru aceste femei, cât s-a cheltuit şi cine a acoperit cheltuielile, care este numele său şi ce sumă a donat ?

IV) Cărui sfânt îi este închinată biserica mănăstirii. Cât s-a cheltuit pentru ridicarea ei şi cine a donat banii. Dacă biserica a fost sfinţită după tipicul Sfintei noastre Biserici, ce Arhiereu a sfinţit-o, când a avut loc sfinţirea şi dacă înainte de zidire şi de sfinţire s-au săvârşit cele rânduite ?

V) Dacă într-adevăr vă ajută la săvârşirea Sfintei Liturghii şi la celelalte slujbe maici rânduite pentru această slujire, care poartă, cum am spus mai înainte, veşminte sfinte şi care este slujirea lor ?

VI) Cum vieţuiesc maicile care alcătuiesc obştea în ceea ce priveşte igiena, ne referim la locuinţă, la hrană, la veşminte. Cine sunt furnizorii şi cei ce slujesc obştea. De unde se aduc cele de trebuinţă traiului ?

VII) În ce fel conduce, în general, Înalt Prea Sfinţia Voastră viaţa obştei ?

VIII) Care este regulamentul care legiuieşte viaţa trupească şi duhovnicească în totul, în parte şi în toate privinţele.

Aşteptăm de la Înalt Prea Sfinţia Voastră să ne trimită cât mai repede cu putinţă darea de seamă scrisă pe care i-am cerut-o, cu răspunsuri la toate punctele de mai sus.

Al Înalt Prea Sfinţiei Voastre frate în Hristos,

Teoclit al Atenei

JudgementUn om de statura Părintelui nostru, cel asemenea îngerilor, având atâta dragoste, atâta smerenie şi cunoscând atât de bine legile duhovniceşti, nu se lasă schimbat de ispite, pe care de altfel le aşteaptă. Sfântul Nectarie era pregătit să le întâmpine nu numai pe cele venite din partea Autorităţii sale bisericeşti, ci toate ispitele pe care le îngăduia Dumnezeu. De bună seamă că era evidentă lipsa de sinceritate a Mitropolitului Atenei şi a celor din jurul lui, fiindcă nu era cu putinţă să nu cunoască ce se petrecuse în urmă cu şase ani în Egina, ca să ceară o verificare tocmai acum.

Având adânc întemeiată în inimă „pacea mai presus de minte”, sfântul a redactat cu multă smerenie răspunsul, zece zile după ce primise scrisoarea Mitropolitului. E posibil să fi redactat un raport general cu datele cerute de la maici şi de la ucenice, în numele cuvioasei maicii stareţe, care l-a rugat să adauge câteva fraze despre cum se simţeau dânsa şi celelalte surori în mănăstire. Este posibil şi ca raportul să fi fost scris de maici şi sfântul doar să fi corectat textul.

Este în spiritul sfântului, care pe toate le răbda cu bucurie, faptul că şi-a început apărarea, împotriva rânduielii şi a formulărilor obişnuite, punând la începutul scrisorii cuvintele pe care le-a rostit în încercările sale Sfântul Ioan Gură de Aur, cuvinte cu care gura sa s-a închis pe veci în exil:

„Slavă Ţie, Doamne pentru toate”.

Aceste cuvinte cuprind în ele multe înţelesuri. Este aici şi mulţumire, şi dojana, şi dovadă a puterii de îndurare, dar şi un protest blând. Redăm în continuare această scrisoare a sfântului ierarh, ca o mărturie istorică a etapelor şi a încercărilor prin care au trecut el şi mănăstirea sa, care astăzi este cunoscută în toată lumea. Nu reproducem şi raportul semnat de Xeni, fiindcă nu prezintă un interes deosebit aici, dar îl trimitem pe cititor acolo unde îl poate citi.

Egina, 10 octombrie 1914

Către Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Atenei

şi Preşedintele Sfântului Sinod Teoclit, cu închinăciune

„Slavă lui Dumnezeu pentru toate”

agnektariosRăspunzând înscrisului Înalt Prea Sfinţiei Voastre din 30 ale lunii trecute cu nr. 1363/616, vă fac cunoscute următoarele:

a) Că nu am ridicat nici o nouă mănăstire în Egina şi cu atât mai puţin fără ştiinţa Inalt Prea Sfinţiei Voastre.

b) Că am vizitat cu îngăduinţa Înalt Prea Sfinţiei Voastre vechea mănăstire părăsită şi năruită din Egina, cu gândul să aşez acolo câteva fete sărace evlavioase şi dornice să se călugărească, luând asupra mea grija întreţinerii lor şi cheltuiala întemeierii obştei, şi să contribui la reconstruirea acestei mănăstiri, cu bunăvoirea şi binecuvântarea Prea Sfinţiei Voastre. În timpul primei vizite ne-au însoţit la mănăstire şi primarul, domnul Peppas şi egumenul mănăstirii Hrisoleontissa, Teodosie, care mi-a spus că va recomanda Înalt Prea Sfinţiei Voastre să pună la dispoziţie un fond pentru bugetul mănăstirii, pentru sprijinirea ei şi a obştei nou înfiinţate. Domnul Peppas mi-a mărturisit dorinţa sa de a vedea mănăstirea restaurată. Întorcându-mă la Atena, am vorbit cu Înalt Prea Sfinţia Voastră despre această vizită şi despre discuţia pe care am avut-o şi v-am cerut încuviinţarea să încep această lucrare pe cheltuiala mea şi să le aşez pe fete. Între timp fetele au venit în Egina, ca să vadă mănăstirea şi să întrebe un ofiţer de poliţie pe care îl cunoşteau dacă aşezându-se acolo se aflau în siguranţă şi ferite de primejdii. Chiar atunci le-am trimis răspunsul Înalt Prea Sfinţiei Voastre. Răspunsul acela există şi astăzi. Spre a vă reaminti acest fapt, vă voi aduce aminte ce ne-a spus Prea Sfinţia Voastră: că după ce lucrarea se va fi terminat o veţi trimite la mănăstire şi pe cuvioasa maică Iatrakou, împreună cu fiicele sale care vieţuiesc ca monahii şi ne-am rugat ca spusa să vi se împlinească.

c) Această mănăstire căzută în ruină avusese o biserică cu hramul Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii. Cu aprobarea domnului primar am dărâmat biserica, întrucât oricum stătea să cadă, ţinându-se numai într-un zid, şi am ridicat din temelii pe acelaşi loc o biserică nouă închinată Sfintei Treimi, pe care am sfinţit-o cu aprobarea Înalt Prea Sfinţiei Voastre, luând Sfântul Mir de la Mitropolie. La sfinţire am slujit împreună cu epitropul Înalt Prea Sfinţiei Voastre şi cu un sobor de preoţi din oraş, chemaţi la cerea mea de către epitropul Înalt Prea Sfinţiei Voastre.

d) Privitor la tunderea fecioarelor întru maici, întrebând-o pe Înalt Prea Sfinţia Voastră dacă va trebui s-o întreb şi să cer încuviinţare pentru fiecare nouă maică, Înalt Prea Sfinţia Voastră mi-a răspuns că nu e nevoie. Am întrebat-o totuşi pe Înalt Prea Sfinţia Voastră printr-o scrisoare oficială, aflând de la Prea Sfinţitul de Kalavrita şi Eghialia, Timotei, că sunteţi profund nemulţumit că săvârşesc tunderea maicilor fără a vă întreba. Neprimind nici un răspuns, am socotit acest lucru ca pe o încuviinţare tăcută.

e) Privitor la ipodiaconiţe, vă fac cunoscut faptul că slujesc ca paraclisere în sfântul altar. Imbrăcarea lor s-a făcut după tipicul citeţilor din bisericile orăşeneşti, care îmbracă odăjdii sfinte. Mânecuţele sunt îngăduite din următoarele motive: de vreme ce într-o mănăstire de maici nu există diaconi, iar mănăstirea noastră nu are preoţi, şi de vreme ce eu nu mă pot îngriji de curăţenia bisericii şi nu pot face întotdeauna slujba paracliserului, iar locaşul are absolută nevoie de persoane rânduite pentru această slujire care să cureţe sfintele vase, să schimbe acoperămintele şi sindoanele Sfintei Mese, să poarte sfântul artoforiu şi să facă toată lucrarea paracliserului din altar, am socotit că e bine să rânduiesc pentru aceasta două maici, care să îngrijească pe rând de biserică. Atunci când este neapărată nevoie ele aduc surorilor greu bolnave Sfânta Împărtăşanie într-un mic potir, lucrat special pentru acest caz. În afară de această excepţie necesară, în rest slujirea lor este aceea de paracliser.

f) Viaţa monahiilor care alcătuiesc această obşte, despre care i-am vorbit Înalt Prea Sfinţiei Voastre, este viaţa de obşte.

g) Conducerea mănăstirii i-a fost încredinţată fără sfântă slujbă primei venite să vieţuiască în mănăstire, fecioarei nevăzătoare Hrisanti Stronghilu, acum maica Xeni, pentru înţelepciunea, cuminţenia şi virtutea ei. Ea conduce acum mănăstirea şi ei îi dă socoteală întreaga obşte.

h) Lucrarea noastră este aceea de a ne împlini sfintele îndatoriri de preot al mănăstirii, de a o întreţine pe cheltuiala noastră, de a ne îngriji de desăvârşirea ei şi de a o duce spre împlinirea ţelului drept spre care tinde. Deja, Înalt Prea Sfinţite, apropiindu-ne de sfârşitul lucrărilor pe care Înalt Prea Sfinţia Voastră a încuviinţat a le începe, o lăsam acum în grija Sfinţiei Voastre ca s-o vegheze şi după dorinţa voastră plină de evlavie să ajungă o mănăstire model, spre cinstea şi slava de Dumnezeu binecuvântatei eparhii, Înalt Prea Sfinţiei Voastre.

i) Regulamentul care rânduieşte viaţa trupească şi duhovnicească a vieţuitoarelor nu este altul decât traiul cumpătat: hrană pentru viaţa cea trupească, iar pentru cea duhovnicească vieţuirea de obşte.

În ceea ce priveşte banii intraţi în vistieria mănăstirii, maica stareţă, conducătoarea mănăstirii, a primit porunca a-mi da o listă amănunţită a încasărilor şi a cheltuielilor, pe care la rândul meu v-o trimit.

Al vostru preasupus, Nectarie de Pentapolis.

Sf Nectarie - foto 1Studiind, scriind, călăuzindu-le pe fecioarele pe care le luase sub oblăduirea sa în „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”, care este monahismul, rugându-se necontenit şi luptând împotriva diavolului, ca sufletele lipsite de apărare ale călugăriţelor şi ale tuturor fiilor săi duhovniceşti să fie acoperite mereu de Harul dumnezeiesc, timpul îi scurta viaţa şi-l lăsa tot mai lipsit de puteri. Sfântul Părinte simţea cum i se apropie plecarea şi se gândea tot mai des la ea. În aşteptarea bunătăţilor viitoare, iubirea inimii sale era tot mai aprinsă. Se întreba mereu:

„Când mă voi afla acolo şi mă voi înfăţişa dinaintea feţei lui Dumnezeu ?…”

Sufletul Sfântului Nectarie, părtaş la necontenit lucrătoarele energii ale Sfântului Duh, rămânea neclintit la feluritele atacuri ale vrăjmaşului şi ale uneltelor sale, lăsând în grija Domnului Hristos şi a Fecioarei Maria mănăstirea şi maicile nedeprinse încă cu uneltirile satanei. Fără a se linişti, lucra cu mult folos acolo unde era nevoie şi tot ce începea sfântul desăvârşea Dumnezeu. Când călugăriţele îşi făceau griji pentru soarta nesigură a mănăstirii, care nici după atâţia ani nu fusese recunoscută legal, sfântul lor Părinte duhovnicesc le liniştea, încredinţându-le că toate vor fi aşa cum va voi Domnul. Le spunea ce vedeau ochii săi înainte-văzători, că mănăstirea lor va deveni mai târziu centrul unui pelerinaj panortodox.

Ajunşi aici, suntem datori o lămurire. Un suflet unit în chip tainic cu Hristos, primind darurile Sale pe măsura puterii sale de a le primi – şi să presupunem că sunt daruri de tămăduitor - le dăruieşte celor care au nevoie, atunci când cer cu credinţă ajutorul, fără a crede că el însuşi le oferă, de vreme ce le-a primit de la Dumnezeu. Astfel se întâmplă cu sfinţii cât sunt încă în viaţă, dar şi după adormirea lor în Hristos.

Sfântul Nectarie, îndemnat de adânca sa smerenie, credea că nimic nu este al său, ci, dimpotrivă, că toate, toate sunt Harul şi Mila lui Dumnezeu şi vedea că Domnul îi împlinea dorinţele pornite din marea sa iubire de oameni, din multa sa Dragoste pentru Tatăl şi din îndrăznirea sa de fiu. După ce a căpătat darul înainte-vederii şi a început să vestească faima pe care avea a o dobândi mănăstirea când dânsul va fi mutat la lumea cea veşnică şi nestricăcioasă, şi-a dat seama că Dumnezeu îi dăduse şi harul tămăduirii, pe care l-au adeverit nenumăratele sale minuni, din care multe nici nu le cunoaştem. Ceea ce cunoştea dinainte şi povestea ca în umbră şi celorlalţi era pentru el lucru simplu, minunat şi firesc, ceva ce Dumnezeu lucra printr-un slujitor al Său. Şi acela era el. De vreme ce „lui Dumnezeu Îi este a voi şi a lucra” ce însemnătate mai avea unealta prin care îşi arăta bogăţia sfintei Sale Mile ? Din această pricină, darul înainte-vederii nu-l ispitea cu nimic şi nu-i punea la încercare smerenia.

În timpul vieţii, sfinţii n-au dorit a făptui lucruri mari pentru noroade. Vedeau că dacă au îndrăznire la Dumnezeu şi se fac prietenii Lui, vor avea de dăruit semenilor binefaceri nenumărate în toţi vecii şi că îi vor ajuta pe fraţii lor în Hristos să ajungă la mântuirea cea veşnică. Aceasta este adevărata înţelegere a jertfirii şi a lucrării lor pentru binele aproapelui.

Câte au fost şi minunile şi tămăduirile de boli şi de suferinţe fără leac săvârşite de Sfântul nostru Părinte! Câte şi sufletele pe care prin minunile sale le-a întors spre căinţă şi le-a ajutat să intre pe calea mântuirii! Câţi L-au slăvit, câţi Îl slăvesc şi câţi Îl vor mai slăvi pe Dumnezeu datorită minunilor pe care, prin Harul Său, le-a săvârşit şi le săvârşeşte prietenul Său Nectarie! Iată de ce înţelepţii creştini s-au nevoit şi se nevoiesc să se sfinţească, fiindcă Învierea Domnului ne-a dat această putinţă, şi iată de ce lucrurile stricăcioase nu-i ispitesc, ci se îngrijesc ca o dată cu împlinirea poruncilor lui Hristos să-şi sfinţească sufletul şi trupul şi să-şi ajute aproapele, ca unii de aceeaşi fire, să se sfinţească.

(va urma)

page36-1012-full
Categorie: Articolele mele | Adăugat de: Andrei (11.09.2012)
Vizualizări: 144 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:

Meniu site

Troparul

Acatistul

Formularul pentru autentificare

Categoriile secţiunii

Articolele mele [14]

Căutare

Mini-chat

...

Sondajul nostru

Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 17